Chiar și când e vorba de viață și moarte, insistăm să aplicăm modul tradițional de acțiuni fără nici o ezitare.

Cam așa au făcut și ăștia care s-au pornit în vacanță – cu ideea primitivă, doar ei au bani și virusul nu îi atinge, și daca li se mai aplică o amendă că au încălcat „stați acasă” – „ei mare treaba bani avem”.

https://www.theguardian.com/world/2020/apr/10/french-police-turn-back-private-jet-of-holidaymakers-from-uk

Nu poate după această criză de sănătate, urmată de una economică destul de drastică și fără precedent să rămână totul la fel. E imposibil! E o speranță! E o opinie!

Călcăm în picioare „legi”, cu pretextul că ele sunt făcute să fie îndoite; călcăm în picioare „oamenii” cu gândul că nu mai avem nevoie de ei, avem bani acum; călcăm în picioare „lucruri sfinte” cică ele nu fac parte din generația noastră.

Dar ajungem într-o criză de aceasta anume pentru a ierta, a ne uni, a acționa – NU și aici non-stop căutam cine e de vină , și cine trebuie să facă regulă.

Distribuim știri provocatoare, ca să fim în rând cu lumea. Cheltuim timp prețios pentru a judeca și prea puțin pentru a învăță, elabora, schimba și planifica pașii când revine tot la „un NOU NORMAL”.

Am mai spus și mai repet – „nu caută virusul asta” statutul tău, sau câte relații ai, ce numere de telefoane ai și poți să mai suni, dar oricum singur ești.

Și atunci când te atinge personal, înțelegi că în orice minută poți deveni statistică – o cifră în lista aia lungă – de „ infectați zilnic” – „decedați zilnic” – „tratați”. Pentru o lume întreagă devii o cifră pentru cei apropiați devii durere și o grijă enormă.  La distanță, care fie de 1km sau 10 mii KM e la fel de apăsătoare și mare la moment.

Atât timp cât ne este bine – nu ne gândim ca ne- statul acasă, ieșitul fără necesitate din casă – afectează o soră medicală, din hainele alea sufocante timp de 12 ore,  care nu și-a văzut familia săptămâni ca să nu îi supune riscului.  Atât timp cât e bine -uităm de toți.  Și dăm vina pe stat, state, puteri, lideri – dar foarte rar ne punem întrebarea – UNDE E VINA mea?

În 2009 când nu mi-a plăcut condițiile din spitalul unde mămica mea era pacientă – am decis să acționez. Am reușit foarte puțin, dar am reușit și mult. Dar daca acționam 30-50 cu cât de puțin? Nu am ales să blamez un sistem de sănătate nici acum, dar am înțeles imediat importanța de a ne uni, a acționa.

Avem când blama în timp de pace.  E RĂZBOI!

Indiferent dacă stai acasă că îți pasă, sau din respect față de cei care sunt nevoiți să muncească, sau datorită unor amenzii, care sunt tot mai des și nu pre poți suna cumătru aici – ORICUM vei FI Nevoit să STAI ACASĂ!

Și depinde de tine daca revii pregătit, atunci când începem din nou a construi tot.  Sau revii cu o listă nouă și mare de pretenții și continui la fel.

Dacă nici moartea și distanța de oameni chiar și când ești aproape nu ne învață lecția nimic nu va învăța.

EU sunt mulțumită că am reușit să învăț și înțeleg de mult că unica persoană pe cine pot da vina sunt „EU”.

1 thought on “Statut social, conexiuni, crâșă, variante, blamari chiar și cu COVID-19!

Comments are closed.